Cu o combinatie de peste 150.000 de arbusti de buxus, pini, tei si vegetatie mediteraneana, gradina este o mostenire a stilului elegant promovat de André Le Nôtre, arhitectul peisagist al Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea.
Locatie Gradinile Marqueyssac
Deasupra raului Dordogne, in vestul Frantei, castelul Marqueyssac troneaza peste una dintre cele mai frumoase ‘jardin à la française’, cunoscute ca ‘Gradinile suspendate de la Marqueyssac’.
Istoric Gradinile suspendate de la Marqueyssac
Formele alambicate din gradini se impletesc in jurul unui castel din secolul 17 si sunt intretinute permanent de o mica armata de angajati care folosesc metode brevetate acum vreo 300 de ani. Dupa deschiderea oficiala catre publicul larg in 1996, gradinile din Marqueyssac pot fi batute la pas de catre orice turist dornic de escapade in natura controlata.
Castelul Marqueyssac se intinde pe o suprafata de 5 km (cu tot cu alei) si se lauda si cu un Pavilion Belvedere (de unde, evident, poti admira privelistea vaii Dordogne), o capela si gradinile suspendate. Si cum frumusetea locului poate sa nu fie un motiv indeajuns de puternic pentru a-ti stabili ca destinatie Vezac, atunci mai afla si ca locul se afla intre doua dintre cele mai importante regiuni datatoare de vin a Frantei: Bordeaux si Rhone.
Initial, castelul a fost construit in secolul al XVII-lea la Vezac de catre unul dintre consilierii regelui francez, Bertrand Vernet de Marqueyssac. Gradina originala de la Marqueyssac, din care nu s-a mai pastrat aproape nimic pana in prezent, a fost amenajata de unul dintre ucenicii lui André Le Nôtre in stilul gradinilor de la palatul Versailles, doar ca la o scara semnificativ mai mica, dar formele rotunjite care caracterizeaza astazi gradina suspendata au aparut abia la sfarsitul secolului trecut, cand castelul a fost vandut.
Noul proprietar, un gradinar pasionat, a inceput sa planteze arbusti de buxus si a pavat cinci kilometri de alei, marea majoritate a arbustilor prezenti azi pe domeniu datand chiar din acea perioada.
Descriere Gradinile suspendate de la Marqueyssac
Situate pe marginea unei faleze calcaroase, gradinile se deschid spre o panorama superba a vaii Dordogne, de la o inaltime de 130 de metri fata de raul Dordogne. Apa necesara pentru irigarea celor 22 de hectare ale gradinilor suspendate de la Marqueyssac este stransa in mai multe rezervoare sapate direct in calcar, iar excesul se scurge prin doua cascade care se prabusesc de pe peretele stancos.
De la resedinta nobiliara la gradina deschisa turistilor, domeniul Marqueyssac a fost ales pe lista celor mai frumoase parcuri si gradini franceze in anul 1998 si este vizitabil atat ziua, cat si noaptea, cand este decorat cu zeci de mii de lumanari, intr-o atmosfera feerica, demna de perioada romantica in care a fost amenajat.
Poze Gradinile suspendate de la Marqueyssac
Sursa foto: flickr (autori: ong-mat, unicorn 81, neil sandbach, mike & anna, images paulmario, bobrad, theo), thecoolhunter, hipmag, stylereport